Partidul Național Liberal a anunțat că pensiile vor crește în medie cu 27% începând din toamna aceasta, iar peste 90.000 de pensionari vor ieși din categoria pensiei minime.
„Pensiile vor creşte în medie cu 27%, începând din această toamnă! Peste 3,8 milioane de seniori, adică 82% din total, vor beneficia de majorări datorită noii Legi a pensiilor – o reformă liberală care răsplăteşte munca şi contributivitatea fiecăruia. Nicio pensie nu va scădea, iar deciziile de recalculare vor fi distribuite până la sfârşitul lunii august. Totodată, peste 90.000 de pensionari vor ieşi din categoria pensiei minime”, a arătat Partidul Național Liberal, într-o postare pe Facebook.
Daniel Baciu: „Noi nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensiile, ci să eliminăm inechitățile”
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a declarat, luni, că s-a făcut o campanie negativă asupra legii pensiilor, neținând cont de elementele pozitive pe care le are.
„În general toate televiziunile văd această parte cu 700.000 de pensionari, neluând în calcul că peste 3,8 milioane de oameni vor avea pensii crescute. S-a făcut o campanie negativă asupra acestei legi, neţinând cont de elementele pozitive pe care le are şi lând în calcul doar aceste cazuri”, a spus preşedintele Casei Naţionale de Pensii, într-o intervenţie la Digi24, despre procentul de pensionari care nu vor avea pensiile majorate prin recalculare, conform news.ro
„Noi nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensiile, asta o spun din capătul locului, noi ne-am propus să eliminăm inechităţile din sistem şi eliminarea inechităţilor înseamnă ca cei care au fost dezavantajaţi în cursul pensionării să li se facă dreptate, iar care au avut beneficii, în timpul pensionărilor, eventual dacă rămân cu un cuantum mai mic, să rămână cu pensia în plată, nicidecum să le scadă pensiile”, a afirmat Daniel Baciu.
Acesta a explicat că scopul a fost acela de a elimina inechitățile și de a face „dreptate în rândul pensionarilor”.
„În momentul în care vor ajunge şi cei care sunt jos, cu pensia, acum, vorbim de 3,8 milioane de pensionari, îi vor ajunge pe cei care au nivelul înalt al pensiilor, pentru că aceşti 700.000 sunt cu pensii mari, pentru că au avut avantaje şi beneficii în timpul pensionării. Nu sunt defavorizaţi. Cei cărora le cresc pensiile, nici acum nu îi vor ajunge din urmă pe cei 700.000”, a mai explicat Baciu.
El a menţionat că indemnizaţia socială prevăzută de lege este de 1.281 lei iar recalcularea s-a făcut la partea contributivă din această indemnizaţie socială.
„După recalculare, această persoană va primi în continuare această indemnizaţie”, a mai explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii.
Baciu a mai adăugat că legea încurajează contributivitatea, prelungirea vieții active și că, cei care au muncit vor fi recompensați.