Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a semnat, luni seară, în cadrul unei dezbateri electorale organizată de Antena3, că partidul nu va mai guverna cu PSD. Angajamentul este valabil în perioada în care Ciucă se află la conducerea PNL.
Ciucă: „PNL sub conducerea mea nu va face guvern cu PSD”
Întrebat în cadrul dezbaterii electorale dacă și când își propune să scape România de PSD, Nicolae Ciucă a răspuns:
„Prima dată pe 24 noiembrie, a doua oară se întâmplă pe 1 decembrie și definitivează totul pe 8 decembrie”, a răspuns Nicolae Ciucă, adăugând că nu mai există nicio posibilitate ca o viitoare alianță cu PSD să existe.
„Nu vom mai fi la guvernare cu PSD. Și, dacă vreți, acum, vă semnez că, sub conducerea mea, Partidul Național Liberal nu va intra la guvernare cu Partidul Social Democrat. Nu este sănătos pentru democrație!”, a continuat liderul PNL.
Liderului liberal i s-a oferit o hârtie și un pix și a semnat.
„PNL sub conducerea mea nu va face guvern cu PSD”, a scris Nicolae Ciucă pe hârtie.