Acasă Actualitate Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită până la...

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită până la 30 iunie 2025

17
0

Guvernul a decis, miercuri, să extindă plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 30 iunie 2025.

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită

„Lista alimentelor de bază este plafonată la adaosul comercial până la data de 30 iunie 2025”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Digi24.

Mihai Constantin a mai anunțat că „Mecanismele de import pe bază de licenţă din Ucraina în această perioadă, care este bine reglementată, de asemenea, acest termen se prelungeşte până la data de 31 iulie 2025”.

Totodată, Constantin a mai spus că prețurile polițelor RCA rămân plafonate pentru încă 3 luni, până la 31 martie 2025.

„Guvernul a luat decizia prelungirii plafonării RCA la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a preîntâmpina apariţia unor dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor pentru aceste poliţe de asigurare”, a precizat purtătorul de cuvânt.