Acasă Actualitate Valeriu Gheorghiță: A treia doză de Moderna va fi administrată de săptămâna...

Valeriu Gheorghiță: A treia doză de Moderna va fi administrată de săptămâna viitoare cu o concentrație înjumătățită, după o recomandare a Agenției Europene a Medicamentului

395
0

Coordonatorul campaniei de vaccinare anunță că a treia doză de Moderna va fi administrată de săptămâna viitoare cu o concentrație înjumătățită, după o recomandare a Agenției Europene a Medicamentului în acest sens.

„Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat administrarea celei de a treia doze Moderna, după cel puțin 6 – 8 luni de la doza 2. Pentru doza a treia se recomandă o doză înjumătățită față de schema inițială. Vom avea o ședință în cadrul Comitetului de Vaccinare și foarte probabil vom adopota și noi aceeași recomandare, de săptămâna viitoare”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță a anunțat și că de săptămâna viitoare, vor fi eligibile pentru a primi o doză suplimentară persoanele care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson (administrat în doză unică). “Vom decide care va fi strategia pentru persoanele vaccinate cu Johnson, în condițiile în care de luna viitoare vor fi eligibile primele persoane pentru a primi doza booster. Cel mai probabil, va fi recomandat un vaccin ARN Mesager, dar nu este exclus să folosim o a doua doză cu Johnson”, a mai spus Gheorghiță.

În ceea ce privește vaccinul Moderna, compania a anunțat luni că formula sa oferă ”un răspuns imunitar robust” la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, precizând că acestora le-a fost administrat un ser cu o concentrație diminuată la jumătate față de cea folosită pentru un adult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.