Acasă Actualitate Guralivul Florin Roman, acuzat de furt! Și-a însușit munca altora

Guralivul Florin Roman, acuzat de furt! Și-a însușit munca altora

330
0

Parlamentarul PNL de Alba, Florin Roman, s-a făcut din nou de râs, după ce jurnaliștii de la cotidianul național Libertatea l-au prins pe acesta cu lucrarea de Master plagiată. Practic, Florin Roman a copiat cuvânt cu cuvânt, chiar și acele cuvinte în care erau litere lipsă, lucru care a stârnit valuri de indignare în rândul cadrelor didactice din toată țara. Dezvăluirile aruncă noi semne de întrebare cu privire la corectitudinea lui Florin Roman, care fusese anterior prins și cu alte inadvertențe în ceea ce privește parcursul universitar. Suspiciunile că Florin Roman și-a construit o carieră pe bază de fraudă au alertat numeroși profesori, care au comentat negativ în social media noul scandal în care este implicat controversatul parlamentar de Alba. Florin Roman a copiat nu doar fraze întregi, ci zeci de pagini din alte lucrări. Plagiatul, adică însușirea creației intelectuale a altei persoane este considerată o faptă deosebit de gravă în mediul academic. Comportamentul incoerent al lui Florin Roman, cu explicații bâlbâite sau care întră în contradicție una cu alta a stârnit valuri de indignare la nivel public.

Citeste mai multe in investigația jurnaliștilor de la Libertatea: Ministrul Florin Roman a trimis ziarului 10 pagini din lucrarea de master, care sunt 100% copiate. Transformarea digitală a României, condusă de un plagiator: Ministrul Florin Roman A Trimis Ziarului 10 Pagini Din Lucrarea De Master, Care Sunt 100% Copiate. Transformarea Digitală A României, Condusă De Un Plagiator | Libertatea