Într-un interviu pe Financial Times, Oleksii Reznikov, noul ministru al Apărării de la Kiev, spune că, în ultima lună, Berlinul și-a folosit dreptul de veto în interiorul NATO pentru a bloca achiziționarea de către Ucraina a unor lansatoare anti-dronă și a sistemelor anti-lunetist prin intermediul Agenției de Suport și Achiziții a NATO. Totuși, Germania a cedat în privința lansatoarelor anti-dronă, catalogându-le în final ca fiind arme defensive.
“Germanii încă lucrează cu rușii la conducta Nord Stream 2 și, în același timp, ne blochează nouă achiziția unor arme defensive. Este foarte nedrept”, a spus Reznikov, referindu-se la gazoductul rusesc, care trece prin Marea Baltică până în Germania și ocolește rutele de alimentare existente prin Ucraina.
Financial Times mai arată că guvernul de la Kiev se străduiește să-și acopere cât mai repede lacunele în capacitatea militară de apărare, dar aliații NATO se tem că furnizarea de armament Ucrainei ar putea fi considerată de Putin o provocare, sau chiar un pretext pentru escaladarea conflictului.