Acasă Actualitate China. Peng Shuai neagă că a fost abuzată sexual de un fost...

China. Peng Shuai neagă că a fost abuzată sexual de un fost oficial al partidului comunist

103
0
<> on September 28, 2019 in Beijing, China.

“Nu am vorbit și nu am scris niciodată despre cineva care să mă agreseze sexual. Acest lucru trebuie să fie foarte clar”, a declarat Peng pentru un ziar din Singapore. Sunt primele comentarii ale acesteia referitoare la postarea de luna trecută.

“În primul rând, este confidențialitatea mea, este viața mea personală. Probabil că au existat multe neînțelegeri. Prin urmare, nu ar trebui să existe o astfel de interpretare distorsionată în acest caz”, a mai spus Peng, care a asistat la o competiție de schi în Shanghai.

Un purtător de cuvânt al WTA a afirmat că “a fost din nou bine să o vedem pe Peng Shuai în public și sperăm că este bine”. Totuși, mai spune oficialul, “aceste apariții nu ameliorează în niciun fel îngrijorările noastre cu privire la starea de bine a sportivei și la faptul că aceasta nu poate comunica fără a fi cenzurată. Rămânem consecvenți în ceea ce privește necesitatea unei investigații transparente referitoare la agresarea lui Peng.”

Reamintim, sportiva nu a mai apărut în public timp de mai multe săptămâni, după ce pe 2 noiembrie a spus că a fost agresată sexual de către Zhang Gaoli, fost vicepremier al Chinei. Ea a făcut anunțul pe o rețea locală de microblogging. Ulterior postarea a fost ștearsă, dar nu înainte să fie preluată de presă. Shuai a relatat că a fost invitată la locuința fostului lider chinez pentru a juca tenis cu familia acestuia, dar a fost obligată să întrețină relații sexuale cu Zhang. Totuși, Shuai a scris că nu are dovezi să susțină acuzațiile.

Până acum, nu este clar dacă în China a fost deschisă o anchetă în acest caz, însă presa internațională crede că acest lucru este puțin probabil, având în vedere că Beijingul cenzurează puternic subiectul.

Articolul precedentMircea Geoană: Dacă se va recurge încă o dată, după 2014, la soluții militare împotriva Ucrainei, consecințele vor fi semnificative
Articolul următorGermania. Noul ministru al Apărării reacționează la pretențiile Rusiei de a avea un drept de veto asupra armamentului și trupelor din estul Europei: “Nu poate dicta NATO astfel de lucruri.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here