Acasă Extern Comisia Europeană denunță „un amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul primul...

Comisia Europeană denunță „un amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

21
0

Comisie Europeană (CE) denunță, luni, „un amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) și primul tur al alegerilor prezidențiale moldovene, relatează AFP, citat de news.ro.

Noi am arătat că votul a avut loc într-un context al unui anestec şi al unei intimidări fără precedent ale Rusiei (…) cu scopul de a destabiliza procesul democratic în Republica Moldova”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al CE, Peter Stano.

Maia Sandu: „Un atac fără precedent împotriva democrației”

Referendumul pentru înscrierea în Constituție a obiectivului aderării Republicii Moldova la UE a condus la rezultate foarte strânse, conform unor rezultate aproape definitive publice luni de Comisia Electorală.

Tabăra „nu” s-a menținut mai mult timp în frunte, însă ulterior, tabăra „da” a preluat conducerea cu 50,28% din voturile exprimate.

Maia Sandu a denunțat „un atac fără precedent împotriva democrației”.

„Grupuri criminale, acţionând împreună cu cu forţe ostile străine faţă de interesele noastre naţionale ne-au atacat ţara cu lovituri de zeci de milioane de euro şi propagandă”, cu scopul de a „ne prinde ţara în capcana incertitudinii şi instabilităţii”, a spus Maia Sandu în fața presei.

În ceea ce privește primul tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, candidată la președinție, a obținut primul loc, cu 38% dintre voturile exprimate.

În cursul zilei de luni, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitro Peskov, a menționat că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere, iar rezultatele au arătat o creștere „greu de explicat” a voturilor în favoara președintei în exercițiu Maia Sandu și UE.