Cât de mult s-au scumpit alimentele din întreaga lume, în ultimele 18 luni
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut luna trecută și au ajuns la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023 până în prezent....
Ministerul Educației va respecta decizia CCR cu privire la bursele elevilor
Ministerul Educației a transmis, în cursul zilei de vineri, că va respecta decizia Curții Constituționale referitoare la bursele elevilor, însă a menționat că așteaptă...
Legea care prevede burse de performanță doar pentru elevii din școlile de stat a...
Curtea Constituțională a Românie (CCR) a stabilit, în cursul zilei de joi, că legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanță doar...
Pensionarii cu handicap vor primi o indemnizație de solidaritate, de la 1 ianuarie 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, proiectul privind acordarea unei indemnizații de solidaritate pensionarilor cu handicap grav. Indemnizația se va introduce începând cu...
Salrom a pus în funcțiune o combină de 5 milioane de euro la Salina...
Societatea Națională a Sării (Salrom), singurul producător de sare din România, a pus în funcțiune, la Slănic, o combină austriacă Sandvick de mari dimensiuni,...









