Acasă Actualitate Au fost depuse 11 oferte pentru construirea „Autostrăzii Litoralului”. Contractul este de...

Au fost depuse 11 oferte pentru construirea „Autostrăzii Litoralului”. Contractul este de 4,36 miliarde de lei, fără TVA

14
0

Au fost depuse 11 oferte pentru construirea Alternativei Techirghiol, „Autostrada Litoralului”, în lungime de 30,59 km. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Contractul este în valoare de 4,36 miliarde de lei, fără TVA. Finanţarea contractului este asigurată prin Programul Operaţional Transport (PT) 2021-2027.

„Au fost depuse 11 oferte pentru construcţia Alternativei Techirghiol (30,59 km)! Contractul, în valoare de 4,36 miliarde lei (fără TVA), prevede proiectarea şi execuţia acestui nou drum de mare viteză în termen de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie)”, a anunțat Sorin Grindeanu, potrivit news.ro.

Au fost depuse 11 oferte pentru construirea „Autostrăzii Litoralului”

Traseul traversează orașele Techirghiol și Eforie și comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla și 23 august. Acesta se va desfășura pe amplasament nou, fără a folosi porțiuni de drum existente, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

Ofertanţii sunt:

  1. Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (lider) – CONCELEX SRL – X-WAY INFRASTRUCTURE SRL (România)
  2. Asocierea AUTOMAGISTRAL PIVDEN LLC (lider) – GOTT STRASSE S.R.L. – PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L. – NVO “TRANSINZHINIRYNG” S.R.L. – МAST-BUD LTD (Ucraina – România)
  3. DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)
  4. Asocierea IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (lider) – ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA SA (Turcia – România)
  5. Asocierea ITINERA S.p.A (lider) – SAIPEM S.p.A. (Italia)
  6. KALYON INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
  7. Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (lider) – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)
  8. Asocierea MAPA INSAAT VE TICARET A.S. (lider) – GUNAL INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)
  9. Asocierea ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş. (lider) – STRACO HOLDING SRL (Turcia – România)
  10. Asocierea TRACE GROUP HOLD PLC (lider) – BOG’ART SRL – GP GROUP JSC – OYL COMPANY HOLDING AG S.R.L. (Bulgaria – România)
  11. WEBUILD SPA – MILANO (Italia)

Alternativa Techirghiol porneşte din nodul Cumpăna (Autostrada de Centură a Municipiului Constanţa) şi continuă până în zona localităţii 23 August.

Noul drum de mare viteză va permite evitarea în totalitate a traversării localităţilor Agigea,Techirghiol, Eforie, Tuzla şi 23 August.

Pe traseu vor fi construite inclusiv:

– un pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (330 m);

– un pod peste DJ 391 şi Valea Cârlighioi (253,20 m);

– un pod pe DN38 (253,90 m);

– Nod rutier Cumpăna;

– Nod Rutier între Alternativa Techirghiol şi Drumul de legatură cu DN 39A;

– Nod Rutier cu DN38;

– Nod Rutier în zona localităţii 23 August;

– Nod rutier (conexiune) între Alternativa Techirghiol şi DN 39;

– patru Spaţii de servicii;

– doua parcări de scurtă durată, dotate cu infrastructura necesară amplasării a minimum 8 staţii de încărcare rapidă pentru autoturismele electrice.