O analiză recentă a economistului Radu Crăciun atrage atenția asupra unui paradox al pieței energetice românești: statul, în calitate de acționar majoritar al Hidroelectrica, forțează compania să vândă energie populației la prețuri mai mici decât cele de pe piața angro, doar pentru a menține aparența că liberalizarea pieței nu a dus la scumpiri. În spatele acestei politici, aparent sociale, se ascunde însă o realitate economică riscantă: Hidroelectrica sacrifică eficiența și profitul pentru obiective politice de moment.
Preț mic cu orice preț
După liberalizarea pieței energiei, autoritățile au încercat să transmită populației că prețurile pot rămâne sub control. Hidroelectrica a fost folosită ca exemplu, fiind încurajată să ofere energie la tarife mai mici decât cele din piața liberă.
Dar, așa cum observă Radu Crăciun, Hidroelectrica ajunge să cumpere energie de la alți producători, uneori la prețuri mai mari decât cele la care o vinde clienților finali, doar pentru a-și onora contractele retail. Cu alte cuvinte, compania vinde în pierdere, doar pentru a susține iluzia unui preț mic la energie.
Hidroelectrica nu a fost concepută pentru a acoperi consumul constant al populației, ci pentru vârfurile de sarcină
Problema este că populația și industria nu consumă energie doar în orele de vârf, ci pe parcursul întregii zile, în cantități variate.
Hidroelectrica, un producător conceput să acopere vârfurile de consum, este forțată să furnizeze energie unei baze tot mai mari de clienți, inclusiv în afara acestor intervale.
Mai mult, compania trebuie să acopere vârfurile de consum din verile tot mai calde și secetoase, când procesarea apei devine tot mai dificilă.
În lipsa unei strategii clare de diversificare în surse complementare de energie, Hidroelectrica va fi obligată să achiziționeze din ce în ce mai multă energie de la alți producători non-hidro, lucru care deja se întâmplă. Întrebarea la care nu există astăzi un răspuns clar este: în ce măsură aceste achiziții sunt și vor fi făcute în pierdere, doar pentru a ține sub capac prețurile oferite populației.
Statul – acționar și reglementator în același timp
Analiza lui Crăciun scoate la iveală o contradicție structurală: statul este simultan acționar și reglementator, iar acest dublu rol creează un conflict de interese care afectează deciziile economice.
Investitorii se întreabă în ce măsură acceptarea unui număr nelimitat de clienți retail și menținerea prețurilor scăzute sunt decizii de business sau gesturi politice de protecție socială. Mai grav, afirmațiile repetate privind limitarea numărului de clienți sau creșterea prețului, urmate de retrageri bruște, arată o lipsă de independență a deciziilor Hidroelectrica. Această instabilitate erodează încrederea investitorilor, care urmăresc predictibilitatea în politica de prețuri, distribuirea de dividende și planurile de investiții.
Companie strategică, guvernanță fragilă
Pentru reluarea creșterii prețului acțiunilor Hidroelectrica, vor fi esențiale calitatea și independența guvernanței, orientate strict către performanță financiară și operațională, plecând de la o viziune pe termen lung.
Hidroelectrica ar trebui lăsată să funcționeze doar pe criterii de maximizare a performanței și atât.
Crăciun amintește că eticheta de „companie strategică” a fost, de multe ori, un paravan pentru o guvernanță slabă, ținută „la adăpost de vigilența investitorilor privați și departe de finanțarea prin piața de capital.”
Pentru a depăși acest blocaj, echipele executive și de supraveghere trebuie să aibă mandate lungi și predictibile, care să încurajeze gândirea pe termen lung și proiectele complexe de durată.
Populismul costă: un „ajutor” pentru populație este, în realitate, o pierdere pentru bugetul de stat
Ceea ce pare astăzi un „ajutor” pentru populație este, în realitate, o pierdere mascată de valoare pentru companie și pentru acționarii săi, dintre care cel mai mare este bugetul de stat, urmat de fondurile de pensii ale românilor.
Lipsa unei guvernanțe independente, absența unei strategii de diversificare și amestecul politicului în deciziile comerciale transmit pieței un semnal de neîncredere.
Stagnarea prețului acțiunilor Hidroelectrica nu este întâmplătoare: investitorii reacționează la incertitudine și la lipsa unei direcții clare.
Această lipsă de predictibilitate se reflectă și în performanța financiară a companiei: recent, Hidroelectrica a revizuit în scădere bugetul pe acest an, la aproximativ 3 miliarde de lei, jumătate față de profitul de 6 milioane înregistrat de companie în 2023, semnalând provocările tot mai mari cu care se confruntă compania.
Principalele cauze sunt prețurile reduse pentru populație, necesitatea achizițiilor de energie de la alți producători non-hidro pentru a acoperi consumul constant al clienților retail și variabilitatea producției hidro, cauzată de secete și verile tot mai calde.
În ansamblu, acești factori reflectă impactul politicilor de preț și al condițiilor climatice asupra performanței financiare a Hidroelectrica, subliniind necesitatea unei strategii pe termen lung și a unei guvernanțe independente.
Hidroelectrica, toate ingredientele pentru a fi o companie de mare succes
Hidroelectrica are toate ingredientele pentru a fi o companie de mare succes. Însă acesta nu este un dat.
Așa cum arată Radu Crăciun, pentru ca această perspectivă să devină realitate, compania trebuie lăsată să funcționeze pe criterii de performanță și eficiență, fără ingerințe politice și fără obiective de imagine.
Până atunci, stagnarea acțiunilor Hidroelectrica rămâne simptomul unei boli cronice a economiei românești: statul este un administrator slab, dar un populist eficient.
Și un exemplu recent care susține aceste afirmații: în loc să investească direct în modernizarea sistemului energetic, statul a cheltuit bani pentru o deplasare internațională, participarea DEER la Forumul Româno–Japonez din Tokyo, prioritizând vizibilitatea și schimbul de experiență în detrimentul dezvoltării reale a infrastructurii energetice din România. Deși schimbul de experiență poate avea valoare teoretică, investițiile financiare în călătorii și reprezentare diplomatică par disproporționate comparativ cu nevoia urgentă de finanțare directă a infrastructurii energetice autohtone. Această abordare reflectă o ineficiență clară: fondurile publice sunt cheltuite mai degrabă pe vizibilitate și networking internațional decât pe dezvoltarea concretă a unui sistem energetic sigur, modern și sustenabil în România.
