Acasă Actualitate Liban. Scene de război civil pe străzile capitalei Beirut

Liban. Scene de război civil pe străzile capitalei Beirut

19
0

Cel puțin cinci persoane au murit și mai multe au fost rănite în Beirut, după ce focul a fost deschis împotriva manifestanților care cer îndepărtarea judecătorului ce coordonează ancheta exploziei din august 2020.

Sute de susținători ai grupării Hezbollah (susținută de Iran) au mărșăluit spre Palatul de Justiție din Beirut, joi la prânz, când focul a fost deschis de trăgători din blocurile din jur.

Televiziunile locale au arătat, de asemenea, un protestatar mascat care trage cu un AK-47, aparent împotriva celor care au deschis focul asupra demonstranților. Ulterior, Armata Libaneză a luat poziții și a comunicat că va împușca orice persoană înarmată în zonele în care au loc ciocnirile și a cerut oamenilor să elibereze străzile.

Circulă informații, neconfirmate, privind prezența unor lunetiști care ar fi tras asupra demonstranților de pe acoperișurile clădirilor din zonă.

Hezbollah a fost un contestatar permanent al judecătorului Tariq Bitar, care, în ancheta exploziei din portul Beirut a solicitat urmărirea penală a unor oficiali de nivel înalt. Săptămâna aceasta, judecătorul a emis un mandat de arestare al unui parlamentar susținut de Hezbollah și care a fost ministru de finanțe. Bitar a emis, de asemenea, mandate de arestare împotriva deputatului Nouhad Machnouk, aliat al fostului prim-ministru Saad Hariri și fost ministru de interne.

Articolul precedentDirectorul OMS cere ”stoparea de urgență” a vaccinării cu a treia doză
Articolul următorPrințul William critică miliardarii lumii implicați în proiectele de turism spațial

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here