Ludovic Orban, deputat și fost președinte al PNL, a anunțat, joi seară, că demisionează din grupul parlamentar PNL și că nu va vota guvernul Ciucă.
„Eu categoric nu voi vota pentru Guvernul Ciucă, iar pentru mine asta e picătura care a umplut paharul. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL”, a declarat Orban la B1 TV.
Săptămâna trecută, Ludovic Orban a renunțat la funcția de președinte al Camerei Deputaților.
Orban anunțase că demisionează din funcția de președinte al Camerei Deputaților încă din 25 septembrie, când a pierdut șefia partidului la congresul PNL.