Acasă Actualitate Camera Deputaților a trecut tacit proiectul de lege care oferă acces public...

Camera Deputaților a trecut tacit proiectul de lege care oferă acces public la informaţiile privind legăturile cu Securitatea ale persoanelor care ocupă anumite funcții

24
0

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, propunerea legislativă care instituie registrul public al lucrătorilor Securităţii şi extinderea dreptului cetăţenilor şi al presei la informaţiile privind legăturile cu fosta Securitate ale persoanelor aflate în anumite demnităţi şi funcţii publice prin posibilitatea verificării calităţii rudelor acestora până la gradul III.

Termenul de dezbatere şi vot pe iniţiativa legislativă a fost depăşit în 29 octombrie şi aceasta se consideră adoptată în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţie, a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, preşedintele interimar al Camerei, Sorin Grindeanu. Proiectul urmează să meargă la Senat pentru dezbatere, care este cameră decizională, informează Agerpres.

„Pentru a asigura dreptul la accesul la informaţii de interes public, orice cetăţean român, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii a rudelor de până la gradul al III-lea ale persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii: preşedintele României, deputat şi senator în Parlamentul României, membru al Parlamentului European, membru al Guvernului, Avocatul Poporului, primar”, prevede proiectul iniţiat de deputatul USR Claudiu Năsui.

Potrivit proiectului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii va publica pe pagina proprie de internet un registru public al tuturor lucrătorilor Securităţii.

Registrul public permite interogarea după nume şi, dacă este cazul, după următoarele criterii: funcţia sau demnitatea pe care o ocupă sau a ocupat-o şi legătura de rudenie până la gradul III cu persoanele care au ocupat sau ocupă demnităţile sau funcţiile respective, mai prevede proiectul.

Articolul precedentFlorin Cîţu, după întâlnirea cu USR: De principiu, premierul este de la PNL, nu s-a discutat despre nume de persoane. Sunt şanse mari să se refacă coaliţia
Articolul următorDeputatul Violeta Alexandru demisionează din grupul parlamentar PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here