Acasă Politic Şedinţă tensionată la PNL. Cîţu: Trebuie să negociem de pe poziţii de...

Şedinţă tensionată la PNL. Cîţu: Trebuie să negociem de pe poziţii de forţă. Rareş Bogdan: Ministerele Transporturilor şi Dezvoltării sunt obligatorii, măcar unul

505
0

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, le-a spus vineri seară liderilor PNL reuniţi în şedinţa Biroului Executiv (BEx) că negocierile cu PSD şi UDMR trebuie duse de pe poziţii de forţă, fără concesii din partea liberalilor, au declarat pentru News.ro surse participante la discuţii. La rândul său, prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan a spus că PNL are trebui să primească ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, sau măcar unul dintre ele. Cu toate acestea, voci din PNL susţin că obţinerea unuia dintre cele două ministere are nişte costuri, care includ cedarea unia dintre ministerele Educaţiei, Afacerilor Externe, Energiei.

„Pentru ultima oară, în al 12-lea ceas, vă spun că trebuie să negociem de pe poziţii de forţă. Daca vom ceda că până acum să nu ne mire că vom avea rezultate proaste”, le-a spus Florin Cîţu liderilor PNL reuniţi în şedinţa BEX.

Liderul PNL s-a plâns şi de ”avalanşa de informaţii pe surse” scurse în public din cadrul negocierilor.

”Nu sunt probleme în echipa de negociere, aceste informaţii pe surse apar ca să saboteze negocierile”, a mai spus el.

La rândul său, Rareş Bogdan a subliniat că ar trebui să existe câteva linii roşii în negocierile cu PSD şi UDMR şi că PNL ar trebui să primească ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, sau măcar unul dintre cele două. Sursele citate au precizat că majoritatea liderilor au împărtăşit această idee.

Liberalii s-au reunit într-o şedinţă de urgenţă la ora 16:30 pentru a discuta despre blocajul din negocierile pentru formarea Guvernului.

În cadrul discuţiilor de vineri, social-democraţii au transmis că nu renunţă sub nicio formă la Ministerul Finanţelor Publice, atâta timp cât PNL are premierul.

PNL a cerut, în acest caz, un minister de forţă, cu bani, respectiv Ministerul Dezvoltării, însă acesta este deţinut de UDMR, partid care a anunţat că va ieşi din guvern dacă pierde vreun portofoliu.

Tensiunile dintre PNL şi PSD nu s-au estompat nici după ce liberalii au renunţat la varianta Florin Cîţu premier.

Voci din PNL au acuzat că, în negocierile de joi, delegaţia PNL a fost dominată de cei de la PSD, care, în schimbul acceptării primului premier de la PNL, în rotaţie, vor cele mai importante ministere, inclusiv Ministerul Finanţelor Publice, au declarat surse politice pentru News.ro.