Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, a fost reținut de mascați chiar în sediul Procuraturii, cu câteva minute înainte să țină o conferință de presă. Este acuzat că a participat la „Spălătoria Rusească”, cea mai mare operațiune de spălare de bani din Europa de Est, alături de un văr de-al lui Vladimir Putin, ofițeri ai Serviciului Federal de Securitate din Rusia, firme rusești, companii off-shore, bănci din Rusia, Letonia și Moldova și judecători moldoveni.
Acum, Stoianoglo este suspendat din funcție și urmărit penal pentru abuz în serviciu, declarații mincinoase si corupere pasivă.
Imediat a apărut reacția fostului președinte al Republicii, Igor Dodon, care a catalogat arestarea drept „o greșeală politică fatală”.
Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a adus o serie de acuzaţii actualei guvernări la începutul lunii octombrie, într-o conferinţă de presă. Potrivit lui, Partidul Acţiune şi Solidaritate a pus la cale discreditarea sa, prin care urmăreşte demiterea lui din funcţia de şef al Procuraturii.
Stoianoglo a prezentat probe care arată că fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, are legături cu Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate. A făcut public mai multe înregistrări telefonice, care au fost realizate cu suportul experţilor EUROPOL şi care indică faptul că „Morari s-a aflat într-o comunicare strânsă cu reprezentanţii puterii”. În plus, acesta susţine că Morari s-a aflat în legături strânse şi cu fostul ambasadorul al UE în Moldova, Peter Michalko, căruia i-a oferit ilegal informaţii din cadrul Procuraturii, în schimb, oficialul european i-ar fi oferit sprijin public lui Morari şi i-a asigurat prezenţă în mass-media.