Acasă Actualitate Valeriu Gheorghiţă: Săptămânal va fi emis un mesaj Ro-Alert despre importanţa respectării...

Valeriu Gheorghiţă: Săptămânal va fi emis un mesaj Ro-Alert despre importanţa respectării măsurilor de prevenire a COVID-19

20
0

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că săptămânal va fi emis un mesaj Ro-Alert despre importanţa respectării măsurilor de prevenire, a informării din surse oficiale precum şi recomandarea de vaccinare. Un astfel de mesaj a fost transmis deja astăzi, chiar în timpul conferinţei de presă a coordonatorului campaniei dee vaccinare, relatează News.ro.

„În cadrul CNCAV am agreat să transmitem săptămânal un mesaj prin sistemul Ro-Alert în care să transmitem importanţa respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu Sars-COV-2 şi de informare din surse oficiale, precum şi recomandarea foarte fermă de vaccinare. Mai mult decât atâ,t vor fi transmise mesaje şi prin intermeniul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate către pacienţii cu afecţiuni cronice, care se află în evidenţa CNAS cu afecţiuni cronice”, a declarat Gheorghiţă.

El a precizat că medicii de familie vor vorbi cu pacienţii lor vulnerabili şi le vor explica importanţa vaccinării. „Fac un apel şi voi avea întâlniri în perioada următoare şi cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi cu boli cronice pentru a susţine acest demers şi a transmite un mesaj foarte clar şi foarte ferm de a adresabilitate către vaccinarea celor vulnerabili. De asemenea, prin intermediul asistenţilor comunitari, iar colegii din reţeaua primară de medicină de familie, am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie în CNCAV şi am căzut de acord că una dintre modalităţile prin care putem să creştem conştientizarea importanţei şi a beneficiilor vaccinării ar fi contactarea individuală a oamenilor, a pacienţilor, din listele proprii, în mod deosebit a celor vulnerabili care să se facă în perioada următoare prin intermediul medicilor de familie”

Mesajul Ro-Alert conține următorul text: „În contextul creşterii accelerate a ratei de infectare la nivel naţional cu virusul Sars-COV-2, pentru protejarea sănătăţii dumneavoastră şi a celor din jur, informaţi-vă din surse oficiale şi respectaţi măsurile igienico-sanitare şi de distanţare fizică. Alegeţi să vă vaccinaţi acum împotriva COVID-19”.

Articolul precedentRomânia cumpără 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate
Articolul următorScandal de corupție la Chișinău. Procurorul General al Republicii Moldova săltat de mascați

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here