Președintele Klaus Iohannis participă, vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Belgia.
Potrivit Administrației Prezidențiale, principalele teme aflate pe agenda reuniunii Consiliului European vizează coordonarea la nivel european în contextul pandemiei de COVID-19, agenda digitală a Uniunii Europene (UE), creșterea recentă a prețurilor la energie, fenomenul migrației, politica comercială europeană și relațiile externe ale Uniunii, cu accent pe pregătirea Summitului UE – Asia (ASEM), a Summitului Parteneriatului Estic, precum şi a reuniunilor COP 26 privind schimbările climatice și COP 15 cu privire la biodiversitate.
În pregătirea reuniunii, preşedintele Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu omologul din Lituania şi cu premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia.
Administraţia Prezidenţială a transmis după această videoconferinţă că şeful statului a evidenţiat criza în care se află România în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, arătând că rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la această situaţie. El a menţionat că România a activat Mecanismul european de protecţie civilă şi a mulţumit statelor membre care au oferit deja sprijin ţării noastre.
Cu privire la situaţia din energie, preşedintele a subliniat că majorarea semnificativă a preţurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetăţenilor, întreprinderilor şi, în special, asupra consumatorilor vulnerabili.