Acasă Actualitate Franța. Aproape 29.000 de persoane au ieşit în stradă să protesteze împotriva...

Franța. Aproape 29.000 de persoane au ieşit în stradă să protesteze împotriva permisului sanitar

718
0

Un total de 28.920 de persoane au manifestat, sâmbătă, în Franţa contra permisului sanitar pentru al 17-lea weekend consecutiv de mobilizare, potrivit Ministerului de Interne, un număr în uşoară scădere faţă de săptămâna trecută, scrie Le Figaro.

Ministerul a anunțat 165 de proteste pe teritoriu, cu 3.240 de manifestanţi la Paris unde cel puţin două marşuri au fost declarate la Poliţie. Mobilizarea, lansată la mijlocul lunii iulie, este în scădere din 7 august când a avut un vârf de 237.000 de manifestanţi, potrivit cifrelor autorităţilor.

Ministerul de Interne a recenzat sâmbătă o scădere netă a participării cu 25.000 de manifestanţi, dintre care 3.320 la Paris. Săptămâna trecută, au fost peste 40.000, potrivit Ministerului, şi 73.130 conform colectivului militant „Le Nombre jaune”.

Vineri, Parlamentul francez a autorizat posibila utilizare a permisului sanitar până pe 31 iulie, după votul dat de Adunarea Naţională într-o ambianţă tensionată a proiectului de lege de „vigilenţă sanitară”, aprobat de 118 de parlamentari faţă de 89 contra şi o abţinere.

Emmanuel Macron se va adresa marţi naţiunii cu privire la acest subiect, după Consiliul de Apărare a Sănătăţii. Agenţia Naţională de Sănătate Publică a anunţat vineri 8.998 de cazuri de Covid şi o rată de pozitivitate de 2,4% în ultimele şapte zile. Cu o săptămână mai devreme, această rată, care măsoară ponderea cazurilor dintre cei testaţi, era de doar 1,9%.